Italia: Regimul aspru de detenție pentru mafioți, declarat neconstituțional

Italia: Regimul aspru de detenție pentru mafioți, declarat neconstituțional
Legea din Italia prin care mafioții sunt încurajați să ofere informații autorităților, declarată neconstituțională. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 11/05/2021, 22:19

Curtea Constituțională din Italia adecis marți că regimul aspru de detenție pentru mafioții care refuză să colaboreze cu autoritățile încalcă Legea Fundamentală.

Astfel, Curtea Constituțională a cerut Parlamentului de la Roma să modifice legislația în acest sens în termen de un an, informează site-ul agenției Agerpres.

În Italia, persoanele condamnate la închisoare pe viață pentru infracțiuni de tip mafiot nu au posibilitatea de a solicita eliberarea condiționată sau alte beneficii pentru bună purtare, decât dacă ajută autoritățile în rezolvarea unor anchete prin oferirea unor informații.

Curtea consideră că prevederea îi pune pe condamnați în fața unei alegeri dificile

Potrivit magistraților italieni, măsura este extrem de importantă în a-i convinge pe mafioți să colaboreze cu autoritățile, însă decizia de marți a Curții Constituționale susține că aceasta riscă să îi pună pe condamnați în fața unei dileme, în sensul că dacă aceștia ar accepta să colaboreze, atunci familiile lor ar fi în pericol. O astfel de situație este inacceptabilă în opinia Curții Constituționale din Italia.

Familiile mafioţilor care devin informatori sunt adesea ţintele grupurilor de crimă organizată pe care aceştia le trădează.

În decizia sa, Curtea arată că respectivii condamnaţi s-ar putea confrunta cu „alegerea tragică” între a colabora pentru a-şi asigura libertatea, caz în care i-ar putea pune în pericol pe cei apropiaţi, şi a renunţa la şansa libertăţii spre a-i proteja pe aceştia.

„Colaborarea nu este în mod necesar un semn de penitenţă credibilă. Poate fi, la fel de bine, rezultatul unor considerente pur utilitariste în vederea avantajelor legate de aceasta”, argumentează Curtea Constituțională de la Roma.

Și CEDO a criticat legislația din Italia

Acum doi ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a criticat regimul de detenție din Italia. CEDO a susținut la acea dată că refuzul de a coopera cu autoritățile nu reprezintă întotdeauna rezultatul unei alegeri libere, dat fiind faptul că familiile deținuților ar putea avea de suferit în eventualitatea în care aceștia din urmă ar decide să ofere informații.

Judecătorii Curţii Constituţionale italiene au cerut Parlamentului de la Roma să modifice legislaţia până în mai 2022. În caz contrar, Curtea ar putea face uz de puterile sale extinse spre a impune în mod direct schimbările legislative necesare.

„Drepturile cetăţenilor sunt în joc, iar Curtea are dreptate să impună o limită de timp. Revine acum Parlamentului să acţioneze în consecinţă”, a declarat deputatul democrat Stefano Ceccanti.

Italia a înăsprit condiţiile de detenţie pentru mafioţii şi militanţii condamnaţi după o serie de asasinate mafiote în anii 1980 şi la începutul deceniului următor, care au culminat în 1992 cu omorârea a doi celebri magistraţi anti-mafia sicilieni, Paolo Borsellino şi Giovanni Falcone.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×